În această săptămâna suntem bucuroși să împărtășim cu voi experiența pe care au trăit-o colegii noștri din ECHIPA ONLINE în această perioadă în care majoritatea dintre noi am fost  blocați în casă.

Ei, în schimb, au experimentat altfel această perioadă, au fost nevoiți să acționeze out of the box și să se adapteze rapid noilor schimbări și măsuri impuse.

Fiecare dintre noi a experimentat în această perioadă, cu siguranță mai mult ca niciodată, shopping-ul online. Haideți să vedem ce s-a întâmplat și  în spatele scenei.

Cum a fost să veniți în fiecare zi la serviciu, în timp ce multă lume stătea în casă ?

La început a fost mai dificil să ne sincronizăm pe noile canale de comunicare, însă datorită efortului colectiv am reușit să ne reorganizăm rapid și să fluidizăm activitatea. Un plus a fost că traficul din oraș a fost foarte lejer. Asta ne-a bucurat! 😊

Cum v-ați organizat în această perioadă?

Am luat toate măsurile de siguranță încă de la început, astfel, activitatea noastră era deja planificată și știam ce avem de făcut în momentul intrării în vigoare a restricțiilor Ordonanței Militare. Cu toate că a fost necesar să ne adaptăm rapid noilor măsuri, am reușit să facem față volumului neașteptat de mare de comenzi din această perioadă. Atât noi, cât și partenerii noștri de la firma de curierat am acordat atenție maximă modului de pregătire, ambalare și distribuire a coletelor și am respectat toate măsurile de igienă pentru o experiență de shopping în siguranță.

Care a fost comportamentul clienților în această perioadă?

Clienții ECCO au fost informați pe toate canalele de comunicare din social media că ne continuăm activitatea în mediul online exclusiv, iar acest lucru ne-a ajutat să ne menținem loialitatea și interesul din partea lor. Așa cum era de așteptat clienții magazinelor noastre fizice s-au reorientat către achizițiile online. Apreciem faptul că au fost înțelegători față de noile reglementări și restricții impuse firmelor de curierat.

Ce v-a scos din zona de confort în această perioadă?

Echipa online, este o echipă foarte unită și plină de energie pozitivă, iar faptul că în această perioada, destul de lungă, am interacționat mai puțin, ne-a scos din zona de confort. De asemenea, respectarea cu strictețe a  regulilor de distanțare socială și manipulare a mărfii, ne-au făcut să conștientizăm impactul acțiunilor noastre asupra siguranței clienților și a colegilor noștri.

Cum a fost sa fiți  ”în prima linie”?

În această perioadă am înțeles, poate mai bine ca niciodată,  la ce riscuri si volum de muncă a fost supus personalul din sistemul de sănătate, forțele de ordine publică și celelalte servicii care au acționat în această perioadă pentru ca noi toți să fim în siguranță. Ei sunt cei care merită, în continuare, toată recunoștința și susținerea noastră.

Mulțumim ECCO ONLINE TEAM!